Laura Codruța Kovesi solicită intervenția legislativă urgentă, pentru modifica dispozițiile din Codul de procedură penală privind controlul judiciar și cauțiunea, după ce judecătorii Curții Constituționale au declarat articolele 211-217 din lege neconstituționale. În document, Kovesi argumentează că dacă nu se va întâmpla acest lucru, vor apărea vulnerabilități în dosarele penale aflate în curs și în care judecătorii au impus măsuri de control judiciar.
„Astfel, există riscul ca inculpați a căror libertate de mișcare a fost restrânsă de către judecătorul de drepturi și libertăți să părăsească teritoriul țării, îngreunând astfel desfășurarea procesului penal. Având în vedere că pe rolul Direcției Naționale Anticorupție există mai multe asemenea cauze care privesc persoane publice suspectate de săvârșirea unor infracțiuni grave și care beneficiază de resurse materiale semnificative, materializarea acestui risc poate crea în rândul publicului impresia că inacțiunea autorităților a facilitat acestor persoane sustragerea de la răspunderea penală”, arată șefa DNA, conform unui comunicat de presă al instituției.
Șefa DNA consideră că „modificările ar trebui adoptate printr-o ordonanță de urgență care să intre în vigoare anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial„.
DNA mai arată în comunicat că susține introducerea unei perioade de 60 de zile pentru controlul judiciar, termen care să poată fi prelungit succesiv pe aceeași perioadă, iar durata măsurii preventive să nu depășească 2 ani.
Curtea Constituțională a decis joi că mai multe articole din Codul de Procedură Penală care privesc măsurile preventive de control judiciar dar și controlul judiciar pe cauțiune sunt neconstituționale. CCR a explicat că a luat această decizie deoarece pe măsura controlului judiciar codul nu prevede un termen fix.
Decizia va avea efect doar după ce va fi publicată motivarea în Monitorul Oficial. Până atunci parchetele și procurorii vor putea să dispună măsura controlului judiciar. CSM a trimis către Parlament o propunere pentru a remedia din timp inadevertența din Codul de Procedură Penală.